9:47 PM
Traian Băsescu riscă şapte ani de ÎNCHISOARE

Fostul preşedinte Traian Băsescu riscă până la şapte ani de închisoare în dosarul de şantaj pe care i l-a deschis senatoarea PSD, Gabriela Vrânceanu Firea.
Traian Băsescu va fi audiat miercuri la Parchetul General. Fostul preşedinte va trebui să dea explicaţii în dosarul în care este acuzat de şantaj de senatorul Gabriela Firea. 
Ce pedeapsă riscă Traian Băsescu 
Art. 207 Şantajul
 (1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
 (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).
 (3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Sursa: Codul Penal
 Băsescu a scăpat inţial de urmărirea penală în această cauză, pentru că avea imunitate. Dosarul a fost însă redeschis, după ce mandatul de preşedinte a încetat. 
Traian Băsescu o ameninţa în aprilie anul trecut pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, că s-ar putea să nu-şi mai găsească soţul acasă dacă nu stă în banca ei. 
 Avocatul Gabrielei Firea, Lucian Bolcaş, susţine că Traian Băsescu va ajunge în faţa instanţei şi va fi condamnat, în ciuda faptului că până acum a scăpat de toate dosarele ascunzându-se după imunitatea de preşedinte.
 În aprilie 2014, Traian Băsescu a ameninţat-o pe senatoarea PSD Gabriela Firea de la tribuna Palatului Cotroceni, spunându-i că s-ar putea să nu-şi mai găsească soţul acasă dacă nu stă în banca ei.
 Avertizarea preşedintelui a venit la câteva zile după ce Gabriela Firea, membru al Comisiei Nana, a declarat că tranzacţia prin care fiica preşedintelui a pus mâna pe moşia din Călăraşi ar fi nulă.
 Imediat, Gabriela Firea a depus plângere penală pentru şantaj împotriva lui Băsescu, dar ancheta a fost suspendată pentru că fostul preşedinte beneficia de imunitate. Senatorul PSD a contestat decizia procurorului de caz, însă contestaţia a fost respinsă. În motivare se arăta că imunitatea îl scuteşte pe Traian Băsescu de orice fel de răspundere juridică pe perioada exercitării mandatului, pentru fapte săvârşite în aceasta perioadă, cu excepţia răspunderii politice. După ce Băsescu a plecat de la Palatul Cotroceni, însă, dosarul a fost redeschis. 
Dosarele de care a scăpat Băsescu
 1. CASA MIHĂILEANU
 Traian Băsescu şi-a dat aprobat singur, pe vremea când era primar al Capitalei, dreptul de a cumpăra imobilul din Strada Mihăileanu, nr. 2, repartizat iniţial de stat ca locuinţă de serviciu. Apărătoarea lui Traian Băsescu în faţa acuzaţiilor de fals şi uz de fals a fost Elena Udrea. 
După demisia de la Cotroceni, Udrea şi-a reluat activitatea de avocat şi în două zile a şi preluat dosarul lui Traian Băsescu. Imediat, Udrea a depus documentele în cazul Băsescu, iar a doua zi Parchetul a şi închis cazul.
 2. DOSARUL DE SPĂLARE A BANILOR - SCHIMBUL DE TERENURI CU CĂŞUNEANU
 În anul 2000, Băsescu a cumpărat la un preţ mult subevaluat un teren de la Costel Căşuneanu. Doi ani mai târziu, Băsescu a vândut terenul unei apropiate a lui Căşuneanu cu un preţ de cinci ori mai mare, iar banii obţinuţi astfel sunt folosiţi de fostul preşedinte pentru a justifica cumpărarea unei vile în Otopeni, pe care o donează apoi fiicei sale Ioana.
 Dosarul de spălare de bani al lui Traian Băsescu a fost închis la câteva săptămâni de când a devenit preşedinte, prin neînceperea urmăririi penale. Procuroarea DNA din 2005, Camelia Sutimanu, a transformat un dosar penal într-o lucrare diversă şi l-a clasat. 
Anul trecut, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălarii Banilor a redeschis dosarul de spălare de bani al lui Traian Băsescu, privind tranzacţiile imobiliare cu Costel Căşuneanu.
 3. FLOTA
 Dosarul Flota, în care Traian Băsescu era acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual şi delapidare, clasat de procurorii anticorupţie la începutul acestui an. DNA precizează într-un comunicat că aceste fapte "nu există". 
 4. ALRO
 Dosarul Alro constituit de fostul procuror Ciprian Nastasiu, în care a cerut interceptarea convorbirilor lui Theodor Stolojan, Elena Udrea, Dorin Cocoş, rămâne închis, instanţa supremă respingând cererea lui Vadim Don Benyatov, fost inculpat în caz. 
Potrivit fostului procuror Nastasiu, pe vremea când era consilier prezidenţial, Elena Udrea ar fi intervenit pe lângă Theodor Stolojan să-i primească şi să-i ajute pe şefii de la ALRO, în cazul achiziţiei de energie la preţuri derizorii. Mai apoi hârtia prin care ruşii cereau curent ieftin a primit avizul lui Traian Băsescu.

Vizualizări: 364 | Adăugat de: tatuaj | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 1
avatar
0
1 lory • 8:15 PM, 2015-03-19
wacko
avatar