7:32 PM
O tânără de 21 de ani din Marea Britanie a născut gemeni în toaletă, fără să știe că e însărcinată! "Habar nu aveam că sunt gravidă!"

O tânâră de 21 de ani din Staffordshire, Marea Britanie, a avut parte de surpriza vieții după ce a născut doi gemeni în baie, fără să fi știut că este însărcinată.

Femeia, care mai are doi copii, susține că nu a avut niciun semn de graviditate, ciclul menstrual fiind normal, iar burtica de gravidă aproape inexistentă.
Luată pe neașteptate de travaliu, Beth Bamford a sunat la Urgențe, însă cei doi bebeluși nu au mai așteptat sosirea medicilor. Femeia a fost astfel nevoită să nască în baie, sub privirile uluite ale iubitului, care asista neputincios.

 

Eram în pat cu partenerul când am început să am dureri. Nu i-am spus nimic, am coborât să beau un pahar cu apă, dar a devenit din ce în ce mai rău și am crezut că am nevoie la toaletă. Stăteam pe toaletă când am născut, nu am avut timp să simt nimic”, a mărturisit Beth.

Asistată de operatori, tânăra a reușit să-și salveze unul din bebeluși, care nu respira la momentul nașterii.

În mod bizar, aceasta susține că a fost la mai multe controale medicale, după ce a simțit că ceva nu este în regulă, însă medicii nu au depistat sarcina. „Doctorii creadeau că sunt am o infecție virală. Nu sunt deloc supărată, doar că habar nu aveam că sunt gravidă. A fost un mare șoc, dar și o surpriză frumoasă”, a spus tânăra.

Categorie: Stiri din UK | Vizualizări: 1223 | Adăugat de: tatuaj | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar