4:57 PM
Mărturia unuia dintre românii care au imobilizat un atacator în Londra

Mai mulți români au dat o mână de ajutor poliției londoneze și au imobilizat un individ care începuse să lovească în stânga și-n dreapta cu un ciocan.

Bărbatul de origine africană le-ar fi cerut o țigară unor conaționali de-ai noștri care așteptau metroul, însă aceștia l-au refuzat. A fost momentul în care omul și-a ieșit din minți și a atacat două persoane.

Discuție înregistrare:
“Nu daţi în el! Băieţi, nu daţi în el! 
Ţineţi-l până vine poliţia!
Nu daţi în el, ţineţi-l aici! 
Cum a vrut să dea cu ciocanul în oameni? 
Da, bă, eşti nebun?!”

Înainte să fie pus la pământ de români, individul în vârstă de 26 de ani a atacat cu un ciocan doi oameni în staţia de metrou Stratford - din Londra.

Martorii susţin că bărbatul a devenit violent după ce una dintre victime - un cetăţean român - ar fi refuzat să îi dea o ţigară.

Ai noştri se îndreptau la acea oră spre serviciu şi - alertați de strigătele de ajutor - au decis să intervină.

Discuție înregistrare:
”Ţineţi-l bine, nu îi daţi drumul! Nu daţi în el! Alex, stai aici! 
Sare, frate, pe oameni! 
Uite ciocanul, eşti nebun!?”

Martor, prin telefon: “Am auzit strigăte de jos, ştii? Şi am zis, bă hai să vedem ce se întâmplă acolo. Am văzut că unul dintre români e plin de sânge şi se chinuia să îl ţină pe omul ăla jos acolo, ne-am băgat şi noi să ajutăm.”

Martor, prin telefon: “După ce l-au pus băieţii jos, s-o adunat lumea. Eu de asta ţipam, nu daţi în el, chemaţi poliţia. Foarte mare forţă, atâţia oameni, muncitori îl ţineam.”

În cele din urmă, agresorul a fost reţinut de poliţie. Presa din Marea Britanie susţine că ar fi vorba despre un tânăr cu origini africane.

Nu este prima dată când români curajoşi intervin în conflicte violente în Regat.

Anul trecut, un tânăr din Iaşi care lucra ca brutar la Londra a adăpostit mai mulţi trecători după ce indivizi înarmaţi cu nişte cuţite au lovit la întâmplare oamenii de pe stradă într-un atac terorist.

Tot el l-ar fi lovit cu o navetă în cap pe unul dintre atacatorii - care înainte intraseră cu o dubă în trecătorii aflaţi pe London Brige. 7 oameni au murit şi 48 au fost răniţi.

Romanii stabiliţi la Londra susţin că în ultima perioadă s-au înmulţit cazurile de violenţă în capitala Marii Britanii.

Ca să oprească fenomenul, Guvernul va lansa o consultare publică pentru a creşte puterile poliţiei în ceea ce priveşte controlul identităţii.

Vizualizări: 5611 | Adăugat de: tatuaj | Evaluare: 5.0/1
Total comentarii : 0
avatar