9:37 AM
Lovitură pentru Boris Johnson. Parlamentarii refuză din nou alegerile anticipate

Deputaţii britanici au administrat marţi o nouă înfrângere usturătoare premierului Boris Johnson refuzând încă o dată să declanşeze alegeri legislative anticipate, înainte ca Parlamentul să fie suspendat până la 14 octombrie, notează AFP.

Cu 293 de voturi pentru, cu mult sub pragul de două treimi necesar pentru a declanşa alegeri generale, deputaţii au respins pentru a doua oară în cinci zile propunerea lui Boris Johnson, care dorea ca alegătorii să fie chemaţi la urne pe 15 octombrie, scrie Agerpres.

Înaintea votului, şeful guvernului a afirmat că “nu va cere o nouă amânare” a Brexitului, prevăzut la 31 octombrie, în pofida unei legi care a intrat în vigoare luni după asentimentul reginei Elisabeta a II-a.

Recurs în justiţie, demisie sau altceva, Boris Johnson nu a explicat cum intenţionează să îşi respecte promisiunea.

“Dacă doriţi o amânare, atunci votaţi pentru alegeri anticipate!”, l-a îndemnat el pe liderul opoziţiei, Jeremy Corbyn, care, în opinia lui, se teme să nu fie înfrânt la urne. Acesta i-a replicat că doreşte alegeri, dar refuză “să rişte dezastrul” unei ieşiri din UE fără acord.

 

”Acest guvern va presa în continuare pentru negocierea unui acord, în timp ce se pregăteşte să iasă din UE fără un acord”, a afirmat Johnson în Parlament după rezultatul negativ al votului pentru organizarea de alegeri anticipate, potrivit News.ro.

”Voi merge la summitul crucial din 17 octombrie şi, indiferent câte dispozitive va inventa acest Parlament pentru a-mi lega mâinile, voi încerca să obţin un acord în interesul naţional. Acest guvern nu va mai amâna Brexitul”, a afirmat premierul.

Înainte de orice scrutin, opoziţia vrea să se asigure că perspectiva unui “no deal” este îndepărtată şi că Brexitul va fi amânat cu trei luni, aşa cum a votat parlamentul săptămâna trecută.

Acest text îl obligă pe prim-ministru să solicite UE amânarea, dacă nu obţine un acord de retragere până la 19 octombrie, imediat chiar după un summit european.

Şedinţa de luni a Camerei Comunelor a fost ultima înainte de suspendarea foarte controversată a Parlamentului timp de cinci săptămâni, decisă de Boris Johnson.

Categorie: Stiri din UK | Vizualizări: 2550 | Adăugat de: tatuaj | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar