7:31 AM
Constructorii români nu vor mai fi primiți în Marea Britanie. Granițele se vor închide și pentru cei care nu vorbesc engleză
Boris Johnson Makes Post-Brexit Speech "Unleashing Britain's Potential"

Guvernul de la Londra a dezvăluit noul său plan pe puncte, asemănător celui din Australia, miercuri. Prin acest plan, guvernul britanic spune că va prelua controlul asupra graniţelor ţării „pentru prima oară în ultimele decenii” şi că va elimina „distorsiunile” provocate de libertatea de mişcare din Uniunea Europeană.

Companiile au acuzat imediat guvernul că a început un asalt împotriva economiei şi au avertizat asupra consecinţelor „dezastruoase”, în ceea ce priveşte pierderea de locuri de muncă şi închiderea fabricilor pe care aceste măsuri le vor avea. Partidele de opoziţie, Laburist şi Liberal-Democrat, au condamnat, de asemenea, planul Guvernului Johnson.

Miniştrii sunt de părere, însă, că Brexitul cerut de electorat la referendumul din 2016 trebuie livrat şi că a venit vremea ca firmele să renunţe la forţa de muncă ieftină din străinătate. Sistemul se bazează o grilă de punctaj pe care potenţialul imigrant trebuie să o atingă pentru a ajunge în Regat. El ar trebui să obţină 70 de puncte pe această grilă pentru a fi primit în ţară.

Câteva dintre punctele de pe grilă sunt esenţiale, acest lucru înseamnă că dacă ele nu sunt îndeplinite, migrantul va fi respins indiferent de punctajul pe care l-a obţinut:

  • A primit o ofertă de loc de muncă din partea unui sponsor aprobat (esenţial) – 20 de puncte

  • Locul de muncă este la nivelul adecvat de competenţă (esenţial) – 20 de puncte

  • Vorbeşte limba engleză la nivelul cerut (esenţial) – 10 puncte

  • Salariu între 20.480-23.039 lire sterline – 0 puncte

  • Salariu între 23.040-25.599 lire sterline – 10 puncte

  • Salariu de 25.600 lire sterline sau mai mult – 20 puncte

  • Loc de muncă într-o ocupaţie cu deficit de forţă de muncă – 20 puncte

  • Studii: Doctorat în domeniu relevant locului de muncă – 10 puncte

  • Studii: Doctorat în domeniu (ştiinţific) relevant locului de muncă – 20 puncte

Un document de 10 pagini a fost emis de guvernul britanic, în care se prezintă, sintetic, cum va funcţiona noul sistem de imigraţie. Astfel:

  • Graniţele Regatului Unit se vor închide pentru muncitorii necalificaţi şi pentru toţi cei care nu vorbesc limba engleză.

  • Oricine vrea să lucreze în Regat, trebuie să aibă o ofertă de muncă cu un prag salarial de 25.600 de lire sterline, însă el va fi coborât la 20.480 acolo unde există deficit de forţă de muncă.

  • Accesul va fi blocat celor care lucrează pe cont propriu, precum instalatorii polonezi sau muncitorii în construcţii români.

  • La controlul de la vamă nu vor mai fi acceptate cărţi de identitate din ţări precum Italia sau Franţa.

  • Dreptul artiștilor, al muzicienilor, sportivilor sau altor categorii din lumea divertismentului de a veni să participe la audiții sau spectacole se va menţine. 
     

    Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la București: „Numai despre cei care vor să emigreze, pentru cei stabiliți sistemul nostru face un progres enorm, avem 500.000 de români înregistrați. Pentru cei care vor să viziteze Marea Britanie sistemul va rămâne la fel, puteți să stați până la 3 luni dacă sunteți vizitatori sau pe bază de afaceri.

    Sistemul de bază va fi asemănător cu cel din Australia, dar încă nu știm cum va funcționa. Ținta noastră este să avem un sistem deschis către toată lumea și care va funcționa pe baza obiectivelor și pe bază de puncte. Dacă nu aveți destule puncte, probabil nu puteți să vă mutați în Marea Britanie”.

Categorie: Stiri din UK | Vizualizări: 104 | Adăugat de: tatuaj | Tag-uri: români, salariu, Brexit, UK | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar